Primul număr al revistei transfrotaliere „Economia socială” prezintă o analiză detaliată a conceptului de economie socială în Uniunea Europeană, realizată de Tatiana Tofan, doctor în economie, conferențiar universitar, șef Catedră Economie și management public la Academia de Administrare Publică.
Expresia „economie socială” desemnează ansamblul de structuri care pun la comun ceea ce au şi care sunt active şi complementează sistemul de protecţie socială, asigurărilor, băncilor, acţiunilor sociale şi educaţiei etc. Lansarea economiei sociale a constituit de asemenea reacţia spontană, nereglementată juridic a grupurilor sociale celor mai vulnerabile şi mai lipsite de protecţie, nevoite să găsească soluţii pentru a-şi câştiga existenţa.
La începutul secolului XX, economia socială era o noţiune neclară, rar întrebuinţată. În prima jumătate a secolului XX s-a dezvoltat progresiv, recâştigându-şi rolul important, ajungând să se bucure de o popularitate în economie. Al doilea război mondial a marcat însă o pauză în dezvoltarea economiei sociale. În Europa dezvoltarea economiei sociale a fost fragmentată de cele două războaie mondiale şi de experienţa comunistă. În Europa Occidentală, au fost două perioade majore în evoluţia economiei sociale: anii 1945–1970 și perioada până la mijlocul anilor 1970.
Începând cu anul 1945, economia socială a avut o evoluţie sinusoidală caracterizată de regres şi relansare. După cel de-al doilea război mondial, mişcările cooperatiste, mutuale şi asociative au dezvoltat diferite activităţi sub aceeaşi denumire generică. Aceasta a condus la fragmentarea modelului asociaţionist şi la criza formelor de economie socială. În timpul celor trei decenii de creştere economică de după cel de-al doilea război mondial, s-a impus statul bunăstării, bazat pe sectorul privat capitalist tradiţional şi pe sectorul public.
Criza anilor 1970 a demonstrat dificultăţile de a reduce şomajul pe termen lung, excluziunea socială şi dependent de sistemul de asistenţă socială, în special în mediul rural. Economia socială era forma care răspundea cel mai bine nevoii de a crea şi de a menţine locurile de muncă.
În anii 1970, economia socială a revenit din nou în centrul atenţiei. De la sfârşitul anilor 1980, Uniunea Europeană a recunoscut rolul şi importanţa economiei sociale. Franţa a fost prima ţară care a legiferat economia socială și anume în anul 1981. Iniţiativa a fost urmată în anul 1990 de Consiliul Valon din Belgia, prin definirea şi reglementarea sectorului economiei sociale.
În anul 1991, o lege din Italia a reglementat statutul special al întreprinderilor sociale faţă de mişcarea cooperatistă. Reglementări juridice privind economia socială au mai fost adoptate în: Belgia, care in anul1995 a legiferat „compania cu scop social”; Portugalia a legiferat „cooperative sociale cu răspundere limitată”, Spania din a. 1999 prin Legea cooperativelor a inclus „cooperativele de servicii sociale”; Franţa a adoptat „societăţile cooperative de interes colectiv”; Regatul Unit al Marii Britanii au purtat discuţiile legate de „compania de interes comunitar”.
În Europa Centrală şi de Est se disting trei etape de dezvoltare a economiei sociale: perioada antecomunistă, cea comunistă şi după căderea regimului comunist.
Înaintea celui de-al doilea război mondial, formele economiei sociale au reprezentat strategii de supravieţuire ale populaţiei dezavantajate şi au contribuit la incluziunea socială în zonele sărace. Constituirea relativ târzie a statelor din Europa Centrală şi de Sud–Est a influenţat dezvoltarea spiritului civic şi a structurii societăţii civile prin consolidarea egalităţii bazate mai degrabă pe etică şi reglementări decât pe apartenenţă etnică şi religioasă.
Regimurile comuniste cu economii planificate centralizat au stopat dezvoltarea economiei sociale. Impactul negativ asupra economiei sociale a constat în deformarea principiilor tradiţionale de funcţionare a economiei sociale, reducerea formelor economiei sociale, naţionalizarea şi încorporarea organizaţiilor societăţii civile în structurile statului, neimplicarea cetăţenilor şi politizarea formelor de economie socială.
Formele economiei sociale au funcţionat sub controlul strict politic şi administrativ al statului, considerat unică entitate legitimă pentru desfăşurarea activităţilor economice. Perioada de tranziţie se împarte în două etape de dezvoltare a economiei sociale: în anii 1990 şi după 2000.
După anul 1989, s-a trecut de la centralizarea forţată prin industrializare cu impact asupra mecanismelor de incluziune la supraliberalism şi o iniţială defazare şi uneori lipsă a noilor mecanisme de incluziune. Modelul „cooperativist” s-a discreditat puternic în percepţia publică şi multe cooperative de tip comunist au falimentat. După anul 2000 asistăm la o revigorare a formelor de economie socială prin crearea parteneriatului public-privat. Renaşterea iniţiativelor de a dezvolta proiecte de economie sociale este reflectată și de actele normative și legislative.
În contextul unor direcţii europene comune de promovare a incluziunii sociale, au fost adoptate reglementări cu impact asupra economiei sociale şi s-a creat un mediu favorabil dezvoltării prin: adoptarea legislaţiei privind asistenţa socială şi furnizarea de servicii sociale, descentralizarea administraţiei publice, promovarea parteneriatelor public-privat, accesul la finanţare publică, măsuri pro-active de răspuns la nevoile grupurilor vulnerabile.
Organizaţiile economiei sociale sunt activ implicate în crearea locurilor de muncă, deşi există distorsiuni în alocarea resurselor financiare, iar rolul lor în dezvoltarea locală rămâne subestimată. Revenirea economiilor sociale în centrul atenţiei se datorează strategiei defensive a mişcării cooperatiste şi „de asociere” în faţa globalizării economice. Totodată contextul social şi politic a fost favorabil pentru economiile sociale, prin nerezolvarea de către stat, sau piaţa liberă a problemelor sociale, prin eşecul socialismului centralizat URSS-China şi prin vidul ideologic în căutarea unor alternative inovatoare.
În anul 1980 reprezentanţii sectoarelor cooperatist, mutual şi asociativ au adoptat în Franţa Carta Economiei Sociale, document actualizat în anul1995. Carta Economiei Sociale reiterează valorile şi modalitatea de organizare a ei prin evidenţierea principiilor ce stau la baza acestui sector, și anume:
- solidaritate
- responsabilitate
- libertate
- şanse egale pentru toţi membrii organizaţiei
- respect reciproc.
Un al doilea document, Carta principiilor Economiei Sociale, a fost propus în anul 2002 de reţeaua CEP-CMAF şi include principiile fundamentale ale economiei sociale:
- prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu capitalului;
- structuri private;
- asociere voluntară şi deschisă;
- control democratic al membrilor;
- îmbinarea intereselor membrilor/ utilizatorilor şi / sau a interesului general;
- apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii;
- gestiunea autonomă şi independenţa faţă de autorităţile publice;
- majoritatea excedentelor să fie folosite pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general.
Conform Cartei principiilor Economiei Sociale, aceasta cuprinde două sub-sectoare: cel comercial şi cel necomercial, iar obiectivele sunt:
- ocuparea forţei de muncă,
- dezvoltarea serviciilor sociale
- consolidarea coeziunii sociale
La nivel european nu există o definiţie oficială a Economiei Sociale, iar principala provocare care trebuie învinsă este depăşirea „invizibilităţii sale instituţionale”. De-a lungul timpului, economia socială a fost definită fie prin formele specifice, fie prin principiile promovate. Economia socială a fost înţeleasă ca „însumând organizaţiile nonprofit, cooperativele şi alte forme private de întreprinderi asociate sau folosită ca sinonim pentru întreprinderi sociale”.
Economia socială poate funcţiona sub diferite forme de organizare: organizaţiile voluntare, structuri publice sociale, cum sunt incubatoarele de afaceri, organizaţii cooperatiste, sau întreprinderi ale comunităţii care promovează produsele și servicile.
Definiţia întreprinderii sociale formulată de OECD pune accentul pe capacitatea acesteia „de a aduce soluţii inovative la problemele excluziunii sociale şi şomajului” . Deşi obiectivul cel mai frecvent atribuit întreprinderilor sociale este cel de integrare prin muncă a grupurilor vulnerabile, acestea pot fi înfiinţate şi în scopuri precum dezvoltarea locală, protecţia mediului, furnizarea de servicii sociale, turismul sau comerţul echitabil.
La nivel european, economia socială a adus un aport semnificativ atât din punct de vedere economic, cât şi social, furnizând locuri de muncă remunerate pentru peste 14,5 milioane de europeni, adică aproximativ 6,5% din populaţia ocupată a EU‑27. În ţări precum Italia, Suedia, Belgia, Franţa sau Olanda procentul este mai mare, ajungând la valori cuprinse între 9% şi 11,5% din populaţia ocupată.
Crearea locurilor de muncă este o consecinţă a obiectivului specific al întreprinderilor sociale, şi anume acela de a promova incluziunea socială a grupurilor aflate în dificultate prin creşterea oportunităţilor de angajare. Totodată, nu trebuie să ignorăm cel de-al doilea rol major al întreprinderilor sociale: oferirea de servicii personalizate, asigurând tranziţia acestei categorii de persoane de la o stare de vulnerabilitate la o piaţă a muncii normale, la rândul lor, toate aceste activități necesitând o alocare importantă a resurselor financiare şi umane.
Cu toate acestea, una dintre principalele provocări ale întreprinderilor sociale europene este dacă ofertele lor reuşesc să răspundă tuturor cererilor sociale şi să soluţioneze cea mai mare parte a problemelor sociale pe care guvernele le proiectează asupra lor.
În concluzie, se poate menționa că economia socială a evoluat și s-a dezvoltat pe parcursul secolelor XIX și XX, avînd o evoluţie sinusoidală caracterizată de regres şi relansare. La fel, o dezvoltare activă se observă și în zilele noastre, în sec. XXI, având un aport semnificativ atât din punct de vedere economic, cât şi social la dezvoltarea economică a Uniunii Europene. Economia socială are un rol important în dezvoltarea pieții muncii, fiindcă furnizează locuri de muncă pe piața muncii a Uniunii Europene.
Sursa articol: Revista „Economia Socială” – prima revistă transfrontalieră, bilingvă (română – engleză).
Imagine: vectorjuice – www.freepik.com
