Vizita de studiu din 12 mai 2022 a reunit 16 participanţi din R. Moldova – membri ai echipei de proiect (Academia de Administrare Publică Chişinău), cadre didactice universitare, reprezentanţi autorităţi publice locale şi centrale, reprezentanţi mediu privat, reprezentanţi sector ONG. Vizita de studiu a fost completată și de participarea la cea mai importantă conferință de antreprenoriat social din România și Rep. Moldova.
„Experienta cunoscuta in deplasare in Iasi, vreau sa cred…poate fi implementata viabil si durabil…in tara.„
Ne bucurăm că interesul faţă de economia socială a creat un liant puternic între cele două ţări, România şi Republica Moldova, şi a deschis noi orizonturi şi oportunităţi de cooperare. De asemenea, suntem încântaţi că am avut prilejul de a organiza această vizită de studiu pentru distinşii noştri oaspeţi din Republica Moldova, la întreprinderile sociale create de ADV România sau dezvoltate cu sprijinul său, în cadrul Acceleratorului de Întreprinderi Sociale, în regiunea transfrontalieră România – Republica Moldova, şi să le oferim, astfel, un model integrat de economie socială, a declarat Ramona Marian, manage de proiect, ADV România.
Cea de-a treia vizită de studiu în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de ADV România – Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Academia de Administrare Publică din Republica Moldova a fost un prilej de inspirație și schimb de bune practici pentru grupul format din reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, lideri civici, profesori și tineri dornici să devină lideri ai schimbării.
Scopul vizitei a fost de a oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social. Pe lângă familiarizarea cu sistemele și procesele de administrare a întreprinderilor sociale din statele Uniunii Europene, obiectivul vizitei de studiu a vizat și însușirea practicilor pozitive pentru aplicarea unor modele relevante de dezvoltare a întreprinderilor sociale în Republica Moldova.
Programul vizitei a inclus o serie de ședințe și întruniri cu echipele de management ale întreprinderilor sociale din județul Iași, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive ale antreprenoriatului social, cât și cele mai importante provocări.
Prima oprire a delegației de la Chișinău a fost la sediul Fundației ADV, unde funcționează trei întreprinderi sociale – UtilDeco, WISE.travel și JobDirect.
Printre alte subiecte puse în discuție au fost problemele privind integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilităţi, aceasta constituind o preocupare de maximă importanţă la nivel european.
Programul a continuat cu vizitarea a două întreprinderi sociale dezvoltate în cadrul Acceleratorului de Întreprinderi Sociale – proiect realizat de ADV România, prin care a fost sprijinită înființarea a 42 de întreprinderi sociale.
- Flair Scent – atelier de lumânări parfumate și atelier de creație, înclusiv pentru grupurile vulnerabile și persoanele cu dizabilități și producție lumanări la comandă.
- Eki Social – organizează programe afterschool, școala din vacanță și petreceri pentru copii.
Vizita de studiu a continuat cu participarea la cea mai importantă conferință de antreprenoriat social din România și Rep.Moldova
Participanții au avut ocazia să afle cele mai noi date, oportunități, studii de caz, modele de succes din economia socială în cadrul conferinței „Enterprising for Tomorrow”. Conferința a avut loc pe 13 mai, șa Palas Mall Iași, fiind organizată în format hibrid. Conferința a atras peste 1.000 de participanți, aproximativ 200 dintre ei fiind prezenți fizic în sală.
Testimoniale de la participanți
Mulțumim, organizatorilor și întregii echipe pentru deplasarea avută, într-adevăr a fost util, cu idei noi și cu viziuni spre noi aspirații, cu dorința de alte întâlniri la fel de plăcute cum a fost și aceasta.
Mulțumim tuturor celor care ne-a provocat si celor care ne-au însotit in drumul experientei necunoscute! Placut sa constatam ca intr-o lume atit de grabita exista lume bună, pregatita sa faca lucruri frumoase🙏. Bucuroasa de a va cunoaste! Aprecieri organizatorilor – La nivelul înaltimii!
Experienta cunoscuta in deplasare in Iasi, vreau sa cred…poate fi implementata viabil si durabil…in tara. RESPECT SI GRATITUDINE, ORGANIZATORILOR! MULTUMESC, pentru ca V-AM cunoscut.
Dragi prieteni! Frumoase clipe am avut împreună în aceste zile. Vreau încă o dată să le mulțumesc organizatorilor pentru această minunată și utilă deplasare. Vă doresc sănătate, succese și noi oportunități tuturor! Să atingem noi înălțimi împreună!
Stimate doamne/domni, Vă mulțumesc repetat pentru timpul impecabil și experiențele de neuitat care le-am avut în deplasarea de la Iași. Am o senzație că, fiecare dintre Dvs. vă doriți – de pe platforma economiei sociale – să deveniți parte a unor proiecte mult mai ample și mai esențiale în R.M., prin care să aduceți țării noastre un suflu mult mai puternic, mai distins, mai dinamic și mai progresist. Sunt sigur că fiecare dintre Dvs. aveți scopuri de a făuri mai mult binele pentru societatea noastră, pentru dimensiunea culturii românești și, respectiv, acest obiectiv va putea fi realizat mult mai ușor dacă vom continua să valorizăm ceva mai mult ca atât, să dăm acestei deplasări și mai multă valoare – pe lângă valoarea unui eveniment de neuitat – și valoarea unui nou început pentru R.M., din perspectiva unei echipe deosebite. Vă doresc mult succes, realizări impecabile, și mai multă deschiere atitudinală pentru ceea ce va urma la nivel de noi inițiative. Cu profunde considerații și urări de succes, A.M.
Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Comun România – Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).