În data de 17 iunie, un grup 15 persoane au efectuat o vizită de studiu la Iași, în cadrul proiectului transfrontalier, pe care ADV România îl implementează alături de Academia de Administrare Publică din Republica Moldova și Fundația “Ecoul Cernobîlului” din Chișinău, Republica Moldova
La vizita de studiu, prima dintre cele trei planificate, alături de membrii parteneriatului, au participat opt persoane din grupul țintă – reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților publice centrale și locale, reprezentanți ai ONG-urilor, studenți și persoane din grup vulnerabil.
Scopul vizitei de studiu a fost de oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social. Având în vedere că jud.Iași ocupă locul II ca număr de întreprinderi sociale atestate, iar în mun. Iași se află cea mai mare întreprindere socială de inserție și unitate protejată din țară, – UtilDeco, dezvoltată chiar de ADV România, vizita de studiu a reprezentat un prilej extraordinar de a cunoaște modele diverse de afaceri sociale și de a intra în dialog direct cu mai mulți antreprenori sociali.
Vizita de studiu a fost o oportunitate pentru ADV România de a-și prezenta misiunea, de a ispira schimbări pozitive în comunitate prin inițiative de antreprenoriat social și de a contribui la dezvoltarea ecosistemului de economie socială în regiunea transfrontalieră România – Rep.Moldova.
Totodată, vizita de studiu a reprezentat un instrument foarte eficient pentru consolidarea cooperării transfrontaliere, pentru creșterea gradului de conștientiezare a priorităților Uniunii Europene în dezvoltarea economiei sociale.
Prima oprire a delegației de la Chișinău a fost chiar la sediul Fundației ADV, unde funcționează trei întreprinderi sociale – UtilDeco, WISE.travel și JobDirect.
Vizita de studiu a continuat la alte două întreprinderi sociale, dezvoltate în cadrul Acceleratorului de Întreprinderi Sociale – proiect dezvoltat de ADV România, prin care am sprijinit înființarea a 42 de întreprinderi sociale, la nivelul regiunii Nord-Est și la nivel național, în parteneriat cu fonduri-structurale.ro.
- Asociația ADIR, întreprindere socială de inserție, care a creat locuri de muncă pentru persoabe din grup vulnerabil, inclusiv o persoană cu sindrom down. Întreprinderea oferă servicii de interventie terapeutica (stimulare psihicognitiva si kientoterapie) pentru copii cu sindrom down de varsta prescolara, servicii de suport educational de tip after/before school pentru copii cu sindrom down de varsta scolara și servicii de tip after school pentru copii tipici.
- Humans AntiCafe, întreprindere socială care reunește în același loc facilitati pentru co-working, hub de dezvoltare personală și profesională, evenimente culturale, creative i de relaxare, susținerea producătorilor locali și proiecte de contribuție socială. La Humans AntiCafe s-au alăturat întâlnirii noastre alți patru antreprenori sociali din Acceleratorul de Întreprinderi Social. Așa, invitații noștri din Rep. Moldova au aflat povestea unor afaceri cu suflet, din domenii diverse – Inoxis, Flair Scent, Icon-Estetic, Culmea, Eco Logistic.
Ziua s-a încheiat cu o întâlnire de lucru între partenerii de proiect, care a avut loc în una dintre sălile fabuloase ale înterprinderii sociale Humans Anticafe. În cadru întâlnirii am făcut un bilanț al activităților de până acum și am stabilit planul de activități pentru următoarea perioadă.
Alaturi de Voi Alaturi de Voi Alaturi de Voi Alaturi de Voi
Vizita de studiu din 17 iunie este prima vizită dintre cele 3 planificate în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Fundația “Alături de Voi” România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică din Republica Moldova și Fundația “ECOUL Cernobîlului” din Republica Moldova. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul instrumentului European de Vecinătate (ENI).
[…] Prima vizită de studiu care a avut loc la Iași, în data de 17 iunie 2021, prin care ne-am propus să realizm un transfer de bune practici în antreprenoriat social, a fost un prilej extraordinar de învățare și descoperire pentru invitații noștri speciali din Republica Molodova. […]
[…] participanți au fost și mai mulți profesori, unii dintre ei au fost în vizita de studiu de la Iași și s-au reîntors în țară cu idei creative, pe care speră să le implementeze din momentul în […]