fbpx

Academia ADV

Sunați la: +4 0371 780 737
  • PLATFORMĂ DE E-LEARING
  • CALENDAR
  • HOME
  • DESPRE PROIECT
  • CURSURI
    • Cursuri Regiunea Transfrontalieră România – Republica Moldova
    • Cursuri regiunea Nord-Est
    • Cursuri România – Național
  • EVENIMENTE
  • PUBLICAȚII
  • NOUTĂȚI
    • Comunicate de presă
    • Noutăți
    • Testimoniale
  • TRAINERI
  • CONTACT
  • Home
  • Comunicate de presă
  • Cursuri gratuite în domeniul economiei sociale pentru noua generație de antreprenori
martie 26, 2023

Cursuri gratuite în domeniul economiei sociale pentru noua generație de antreprenori

joi, 26 august 2021 / Published in Comunicate de presă, Noutăți

Cursuri gratuite în domeniul economiei sociale pentru noua generație de antreprenori

Paradigma de business se schimbă. Afacerile viitorului sunt prietenoase cu omul, mediul și comunitatea. Se vorbește tot mai mult despre impact în comunitate, inovație socială, sustenabilitate, performanță non-financiară. În acest context, economia socială este un sector care începe să fie din ce în ce mai vizibil.

În țara noastră, una dintre organizațiile care se află în avangarda noului curent este Fundația “Alături de Voi” (ADV) România, care a înființat în 2008 UtilDeco – întreprinderea socială și unitate protejată autorizată – o soluție de angajare pentru tinerii cu dizabilități, a celor care vin din sistemul de protecție al copilului sau din familii cu probleme, tineri care anterior fuseseră beneficiari în programele derulate de fundație. Astăzi, la 13 ani distanță, fundația deține 3 întreprinderi sociale proprii – WISE Travel, JobDirect, UtilDeco – cea mai mare întreprindere socială de inserție din România și model de bune practici oferit de Comisa Europeană.

În 2020, ADV România a sprijinit înființarea a 42 de întreprinderi sociale prin intermediul unui program POCU. În prezent, pregătește lansarea a unei hărți interactive regionale de întreprinderi sociale și derulează programe pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova și Ucraina.

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 sprijină dezvoltarea antreprenoriatului social în regiunea transfrontalieră

În luna octombrie 2020, Fundația “Alături de Voi” (ADV) România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică și Fundația „Ecoul Cernobîlului” din Republica Moldova au lansat, proiectul „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, nr. 2SOFT/1.1/107, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).

Scopul proiectului este derularea de programe specifice comune de educație pentru antreprenoriat social, a fost înființat un centru transfrontalier de resurse în domeniul economiei sociale, se organizează cursuri de formare profesională și a fost lansată o revistă științifică de economie socială.

Cursuri gratuite în regiunea transfrontalieră

În regiunea transfrontalieră România – Republica Moldova, județele Iași, Vaslui, Botoșani și Galați în perioada august – septembrie se face selecția participanților pentru cursul de Antreprenor în Economia Socială, certificat ANC, care se va derula la sediul Fundației ADV România. La aceste cursuri pot participa reprezentanți ai autorităților publice, din instituții de învățământ, ONG-uri, întreprinderi sociale, persoane din grupuri de risc și alte persoane interesate de acest subiect, inclusiv studenți.

În Republica Moldova, până în acest moment, au fost încheiate patru programe de formare profesională pentru urmtoarele specializări: formare de formatori, antreprenor în economia socială, consilier privind orientarea în carieră, manager întreprindere socială. În următoarele luni, se vor mai organiza următoarele cursuri: management resurse umane, manager proiect și expert financiar.

→ Înscriere curs Antreprenor în Economia Socială

De ce să devii antreprenor în economia socială?

În ultimii ani, economia socială a devenit un fenomen global. Este un subiect care se discută la cele mai înalte forumuri, iar în contextul pandemiei rolul întreprinderilor sociale a devenit și mai evident. Potrivit informațiilor World Economic Forum, în ultimele două crize financiare, economia socială a depășit celelalte sectoare ale industriei și a generat până la 12% din locurile de muncă, rezolvând în același timp și probleme sociale presante.

În ianuarie 2021, tema economiei sociale a fost o prioritate pe agenda Forumului Economic de la Davos, ca sector esențial în restructurarea economică post-pandemie. La finalul anului 2021, Uniunea Europeană va lansa Planul de Acțiune pentru Economia Socială, iar Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede trei scheme de granturi pentru sprijinirea dezvoltării economiei sociale și schimbări legislative care să vină în sprijinul antreprenorilor sociali din țara noastră.

În 2020, Organizația pentru cooperare economică și dezvoltare – OECD a lansat “Global Action: Promoting Social and Solidarity Economy Ecosystems”, un program global de sprijin pentru întreprinderile sociale.

Fundația “Alături de Voi” România (ADV) – promotor activ al economiei sociale

În România, organizația care a făcut pionierat în domeniul economiei sociale este Fundația “Alături de Voi” România (ADV), fiind declarată Antreprenorul Social al Anului 2016 în cadrul competiției mondiale EY Entrepreneur Of The Year.

Expertiza practică în domeniul economiei sociale este datorată dezvoltării sub umbrela ADV România, începând cu anul 2008, a trei întreprinderi sociale proprii, iar una dintre ele este autorizată ca unitate protejată și întreprindere socială de inserție.

Astăzi, ADV România este unul dintre cei mai activi promotori ai conceptului de economie socială în România, Republica Moldova și Ucraina. ADV România a contribuit la apariția Legii nr. 219/2015 privind economia socială și la alte inițiative legislative din domeniu. A colaborat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova la realizarea Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului Social 2021-2025. În iulie 2021 a fost selectată ca membru în Comisia Naţională pentru Economie Socială.

Descoperiți oferta completă de cursuri

Proiectul „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social” este implementat de Fundația ”Alături de Voi” România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică, Chișinău, R. Moldova și Fundația “Ecoul Cernobîlului” – Chișinău, R. Moldova, fiind finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).

Photo by Austin Distel on Unsplash

  • Tweet

What you can read next

Iașul a devenit pentru o zi capitala economiei sociale
420 de angajați din regiunea Nord-Est au beneficiat de consiliere profesională gratuită
Economia socială – definiții, etape de dezvoltare, principii de funcționare

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Featured Posts

  • 272 de candidaturi la Cursul Manager Proiect organizat de ADV România, cu finanțare POCU

    0 comments
  • 420 de angajați din regiunea Nord-Est au beneficiat de consiliere profesională gratuită

    0 comments
  • 86 persoane au fost certificate în domenii diverse prin intermediul proiectului FACT

    0 comments
  • Retrospectiva proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”

    0 comments
  • Am finalizat cursul de Arhivar: Cum a fost cursul și cu ce te poate ajuta calificarea de Arhivar

    0 comments

Categories

  • Comunicate de presă
  • Noutăți
  • Testimoniale

CINE SUNTEM

  • Fundația ”Alături de Voi” România

AUTORIZAȚII

  • Arhivar
  • Manager proiect
  • Antreprenor in economia sociala
  • Inspector referent resurse umane
  • Manager de întreprindere socială 1
  • Manager de intreprindere socială 2
  • UtilDeco Intreprindere Sociala

PLATFORMA E-LEARNING

  • Finanțare Platforma E-Learning

DIRECȚIONEAZĂ IMPOZITUL PE VENIT/PROFIT

  • Donează

LEGISLAȚIE

  • Legea nr 219/2015 privind Economia Sociala
  • Norme a la Legea Economiei Sociale modificata in 2022

INFORMAȚII

  • Termeni și condiții

LINK-URI UTILE

FACEBOOK

Acest website a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Conținutul acestui website este responsabilitatea liderului de proiect - Fundația “Alături de Voi” România și nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor websiteului.

Copyright © 2020 Fundația “Alături de Voi” România - Toate drepturile rezervate.

TOP
X